“Daca cer ceva, e ca si cum m-as umili”
“Daca ma iubeste cu adevarat, va sti ce am eu nevoie si nu va fi nevoie sa ii cer nimic.”
“Cred ca imi e teama sa cer pt ca mi-ar fi greu sa suport un refuz direct”
“Nu pot sa cer o marire de salariu; eu imi vad de treaba mea si cineva sigur va observa si rasplati acest efort.”
Aud foarte des aceste afirmatii…Numitorul comun? Dificultatea de a cere. Iluzia ca altcineva ne va ghici gandurile. Imposibilitatea de a accepta un refuz.
A cere este una dintre abilitatile cele mai greu de dobandit. A cere inseamna de fapt a trece de la implicit la explicit. A (te) desvalui, a-ti asuma dorintele si nevoile tale si a-ti lua riscul raspunsului.
Contrar aparentelor, a sti sa ceri este un semn de maturitate si de responsabilitate. Departe de “a ne injosi”, atunci cand cerem, ne asumam si iesim din iluzia atotputerninciei infantile. Este momentul in care acceptam ca avem nevoie de ceilalti si suntem inter-dependenti. Parasim iluzia ca exista cineva acolo (cum era la un anumit moment dat mama) a carei principala preocupare era sa ne intuiasca noua dorintele si sa ne faca totul pentru a ni le satisface.
A nu cere si a te astepta ca altcineva sa iti ghiceasca gandurile este un mod de a ne autosabota. Nimeni nu poate sti ceea ce ne dorim cu adevarat (deseori acest lucru este suficient de confuz si pentru noi..).
Dar o diferentiere este necesara: a cere este diferit de a pretinde. A cere inseamna a accepta riscul unui raspuns si a intelege ca partenerul de discutie are dreptul sa fie sau nu de acord cu cererea ta. A pretinde in schimb, inseamna o asteptare implicita de raspuns pozitiv din partea celuilalt, care aduce multa tensiune si frustrare in orice relatie…
Cere, fie si pentru ca asa exista o probabilitate mai mare de a ti se da ceea ce iti doresti!
