Steps4Change.ro

Misiunea personala

O za intr-un lant…

May 12th, 2010

* articol publicat si pe portalu de dezvoltare personala www.empower.ro

In adolescenta (si deseori in prima tinerete), suntem convinsi ca lumea incepe si se termina cu noi. Ca o putem schimba, ca noi suntem lumea si nimic nu ne leaga de nimic si facem orice pentru de a ne “elibera” de trecut.

Cu timpul, mai ales cand devenim parinti, descoperim ca suntem o za intr-un lant. Suntem o parte din Raul Vietii, avand in spate stramosii nostri si in fata cei carora le dam viata.

“Constelatii familiale”

Integerea acestui continuum este profund vindecatoare iar valoarea terapeutica a fost foarte bine ilustrata de metoda “constelatiilor familiale”, fondata de Bert Hellinger.

Unul din principiile acestei metode este acela ca un copil ia viata asa cum ii este data. Astfel, un copil nu poate lasa nimic din viata primita si nici nu isi doreste ca viata lui sa fi fost diferita. Parintii i-au oferit viata, iar acesta este cel mai mare cadou pe care copilul trebuie sa stie sa il primeasca.

In consecinta, putem spune ca un copil “este” parintii lui. Deoarece, evident, alti parinti ar fi avut cu siguranta alti copii, iar parintii nostri sunt singurii “posibili” pentru noi.

A ne accepta parintii asa cum sunt, cu darurile lor dar si cu limitele lor, este poate cel mai important pas catre maturizarea noastra emotionala. Este efortul de a ne accepta viata si destinul asa cum sunt, nu asa cum ne-am dori sa fie. Sau, a respecta porunca lui Dumnezeu – “Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta” pentru “ca bine sa-ti fie si multi ani sa traiesti pe pamant”.

De exemplu, am cunoscut un medic acupuncturist chinez, care era la a 17-a generatie de medici in familia sa. Ma intreb care era zestrea de cunoastere a acestui om, transmisa inconstient din generatie in generatie. Si ce ar fi mai intelept pentru el, sa o imbratiseze sau sa se revolte impotriva traditiei de familie, dorind sa fie cu totul diferit?

“Copiii sunt mici, parintii sunt mari”

Mai mult, a ne accepta parintii inseamna a ne accepta in rolul de copii, indiferent de varsta pe care o avem. In constelatii familiale, se spune deseori “copii sunt mici, iar parintii sunt mari”. O recunoastere a ordinii lucrurilor. Sau, parintii daruiesc si copiii primesc.

Iar copiii nu vor putea niciodata sa compenseze si doar incercarea de a compensa creeaza multe tensiuni.

Multi copii au dificultati in a-si accepta cu umilinta rolul de copil. Si ca revolta preiau inconstient roluri de adult, se suprasolicita, isi asuma misiuni imposibile, incearca sa isi “salveze” parintii sau ii infantilizeaza.

Aceste afirmatii par truisme. Dar… cati dintre noi le intelegem cu adevarat? Deoarece doar atunci ne simtim intregi, ni se deschide inima si se umple cu Forta Vietii.

Sursa foto*

Taguri:

Comenteaza

link

Din aceeasi categorie

Navigheaza

Articole (RSS) Comentarii (RSS)