Coaching Support Group

Ce este Coaching Support Group?

Este o intalnire lunara care isi propune dezvoltarea comunitatii de coaching din Romania. Initiativa apartine companiei de coaching Noble Manhattan si este deschisa tuturor scolilor de coaching. Intalnirile dureaza aproximativ trei ore si debuteaza cu o prezentare pe o tema de coaching. Urmeaza apoi discutii in grupuri in functie de domeniile de interes: programe de formare in coaching, organizarea unor sesiuni gratuite de coaching sau dezvoltare personala pentru coach-i.

Cui se adreseaza Coaching Support Group ?

Intalnirea se adreseaza coach-ilor profesionisti si celor aflati in formare in coaching, dar si celor interesati de coaching si dezvoltare personala.

Esti interesat sa participi la urmatorul Coaching Support Group?

Vino joi, 24 septembrie ora 18:30 in Strada Schitu Magureanu nr. 7, pentru a discuta cu Casandra Bischoff despre “Coaching-ul ca stare de PREZENTA”.

Iata cum descrie Casandra tema: “Primul lucru de care imi amintesc la scoala de coaching: gindurile, credintele, emotiile, parerile mele ca si coach nu trebuie sa apara in sesiunea de coaching.  Si totusi, dupa doi ani de coaching, mi-am dat seama ca filtrul meu personal apare, oricit de mult m-as stradui sa imi tin mintea focalizata asupra clientului. Si chiar daca filtrul meu personal nu apare explicit, sub forma gindurilor, ele sunt mereu acolo intr-o maniera subtila, implicita, sub forma starii  mele interioare. Tot ce tine de emotiile, gindurile, parerile mele despre viata se reflecta in prezenta mea ca si coach. Astfel incit m-am intrebat cum as putea sa imi construiesc o prezenta neutra - cu adevarat neutra…Si asa am ajuns la meditatie. Am descoperit ulterior ca exista un concept care aduce meditatia in coaching - presence-based coaching (coaching bazat pe prezenta). In esenta a face coaching bazat pe prezenta inseamna sa fii centrat in interior, intr-o stare similara cu meditatia, in care te detasezi de propriile emotii, ginduri si credinte. Cind coach-ul este „centrat”, efectele se vad la client: el/ea isi identifica mult mai repede propriile sale blocaje, emotii, ginduri, credinte si se poate detasa de ele, deci poate lucra asupra lor. Atunci cind eu devin observator, clientul ajunge mult mai usor la cauzele problemei sau gaseste drumul spre spatiul sau interior de aceptare si liniste din care gaseste solutii cu adevarat aliniate la cine este el in esenta sa.”

Si cateva cuvinte despre Casandra:  Este coach şi facilitator de grupuri experienţiale din 2007. A acompaniat peste 30 de clienti in coaching si mai bine de 500 de persoane in training. S-a format in coaching cu Noble Manhattan, UK. Foloseste o varietate de metode din coaching, NLP, art terapie, meditatie. Este in procesul ei de dezvoltare personala (care include coaching, meditatie, E.S.P.E.R.E., gestalt, art terapie, respiraţie oceanică, inteligenţa inimii, vindecarea copilului interior, NLP, feminitate, tantra) de mai bine de 6 ani. Inainte de a deveni coach a lucrat 10 ani in management de proiect si consultanta.

Inscrie-te ACUM trimitand un e-mail la adresa raluca.mohanu@steps4change.ro. Taxa de participare este simbolica (30RON) necesara pentru acoperirea costurilor inchirierii salii.


Trebuie sa aveti Flash Player instalat si Javascript activat pentru a vedea continutul.