Just do it!
April 9th, 2009Uneori e atat de simplu – sansa e in fata ta, nu iti mai ramane decat sa treci la actiune!
Suntem atat de sofisticati in a gasi motive pentru care NU facem lucruri. Nu stim suficient, nu avem destule informatii, nu suntem pregatiti, nu avem educatia necesara, nu putem, nu suntem intr-o dispozitie buna. Nu am mai facut niciodata asta, nu are cum sa imi iasa bine din prima, cine sunt eu sa …
Nu stiu pe cine trebuie, nu am relatii, nu cunosc. Acum nu e momentul, poate ca e mai bine sa asteptam, poate ca nu e choar atat de rau sa lasam pe maine ceea ce putem face azi…
Nu cred ca o sa imi iasa, ideea ca as putea esua ma paralizeaza, nu pot sa imi permit sa incerc ceva nou. Nu e de nasul meu, nu se cade, ce o sa zica lumea, o sa starnesc invidii, cum o sa fac fata succesului…
In mod paradoxal, cred ca teama de succes este cel putin la fel de mare ca si teama de esec. Pentru ca, fara aceasta teama, atunci cand increderea ar fi mai mare decat indoiala, nu ne-ar mai ramane decat sa “trecem la treaba”.
Si, evident, sa ne miram mai putin de succes!
teama de esec, teama de succes
Comenteaza
Da pe Twitter
Da pe Facebook
April 13th, 2009 at 12:59
In mod sigur exista teama de succes!
Pana sa-l atingi te temi de etapele pe care constientizezi ca trebuie sa le parcurgi, te temi mai ales daca nu ai “spatele asigurat”. Chestia asta pot sa o inteleg, si cred ca are si ceva pozitiv in ea atata timp cat are masura. Pozitivul il vad in faptul ca te tine cu picioarele pe pamant, chestie absolut necesara in conditiile in care trebuie sa te intretii (pe tine, familia etc.) Negativul …. sare in ochi, asa ca nu-l mentionez
Dupa ce atingem succesul ne temem ca nu ne vom mentine acolo, “pe val”. Asta poate fi cam distructiv in conditiile in care iti paralizeaza orice incercare de “asa, acum ce? hai, mai departe!”.
Interesant postul tau
P.S. Unde m-am uitat eu azi dimineata de nu l-am vazut???
April 13th, 2009 at 19:56
Cred ca uneori ne e teama sa reusim, pentru ca atunci va trebui sa ne asumam succesul. Si … cu lucrurile “caldicele”, cu mentalitatea de victima plangacioasa – nu mai cadreaza!
Multumesc pentru comentariu